Cosmin Monda, fondator&CEO Clean Recycle: Am observat o creştere constantă a pieţei. Consumatorul final a continuat să consume, chiar şi în ciuda acestor crize, iar potenţialul pieţei este foarte mare, întrucât colectarea deşeurilor este deficitară
Cosmin Monda, fondator&CEO Clean Recycle, susţine că a observat, în utima perioadă, o creştere constantă a pieţei pe care activează, întrucât consumatorul final nu a redus consumul în contextul crizei Covid-19 şi a războiului din Ucraina. Acesta precizează că există un potenţial mare al acestei pieţe de reciclare, dat fiind că, în prezent, colectarea deşeurilor este deficitară în România.