Ce reprezintă “ambalaje introduse pe piaţa naţională”?
Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje defineşte termenii specifici astfel:
“Ambalaj” – orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj. Criteriile care stau la baza definirii unui obiect ca ambalaj sunt:
c.1) un obiect se consideră ambalaj dacă îndeplineşte condiţiile din definiţie fără prejudiciul altor funcţii pe care acesta le poate îndeplini suplimentar, în măsura în care acesta nu face parte integrantă din produs, fiind necesar pentru a conţine, a susţine sau a păstra produsul pe toată durata de viaţă a acestuia, iar toate elementele sale sunt destinate a fi utilizate, consumate ori eliminate împreună cu produsul. Exemple ilustrative:
Constituie ambalaje: cutiile pentru dulciuri; foliile care învelesc carcasele de compact discuri; pungile în care se expediază cataloage şi reviste, cu o revistă înăuntru; şerveţele dantelate pentru prăjituri, vândute împreună cu prăjiturile; rolele, tuburile şi cilindrii în jurul cărora este înfăşurat un material flexibil, ca de exemplu folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie, cu excepţia rolelor, tuburilor şi cilindrilor destinaţi a fi părţi ale unor echipamente de producţie şi care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare; ghivecele pentru flori destinate exclusiv vânzării şi transportării plantelor şi care nu sunt destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia; flacoanele din sticlă pentru soluţii injectabile; suporturile pentru compact discuri, vândute împreună cu compact discurile şi care nu sunt destinate utilizării ca mijloc de depozitare; umeraşele pentru haine, vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte; cutiile de chibrituri; sistemele de izolare sterilă, de exemplu: pungi, tăvi şi materiale necesare menţinerii sterilităţii produsului; capsulele pentru băuturi (de exemplu: cafea, cacao, lapte), care rămân goale după utilizare; buteliile din oţel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz, cu excepţia extinctoarelor.
Nu constituie ambalaje: ghivecele pentru flori destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia; cutiile pentru scule; pliculeţele pentru ceai; învelişurile de ceară din jurul brânzei; membranele mezelurilor; umeraşele pentru haine, vândute separat; capsulele de cafea, dozele de cafea din folie de aluminiu şi dozele de cafea din hârtie de filtru, care sunt aruncate împreună cu cafeaua după utilizare; cartuşele pentru imprimante; carcasele pentru compact discuri, DVD-uri şi casete video, vândute cu un compact disc, un DVD sau o casetă video înăuntru; suporturile pentru compact discuri, vândute goale şi destinate utilizării ca mijloc de depozitare; capsulele solubile pentru detergenţi; lumânările pentru morminte, recipientele pentru lumânări; râşniţele mecanice, integrate în recipiente reîncărcabile, de exemplu râşniţele de piper reîncărcabile;
c.2) obiectele proiectate şi destinate a fi umplute la punctele de vânzare, precum şi obiectele “de unică folosinţă”, vândute umplute sau destinate a fi umplute în punctele de desfacere sunt considerate ambalaje, dacă îndeplinesc funcţia de ambalare. Exemple ilustrative:
Constituie ambalaje, dacă au fost concepute pentru a fi umplute la punctul de vânzare: pungile din plastic sau din hârtie; farfuriile şi paharele de unică folosinţă; folia alimentară aderentă; pungile pentru sandviciuri; folia de aluminiu, husele din folie de plastic pentru protejarea hainelor curăţate în curăţătorii.
Nu constituie ambalaje: paletele de amestecat; tacâmurile de unică folosinţă; hârtia de împachetat, vândută separat; formele din hârtie pentru copt, vândute goale; şerveţelele dantelate pentru prăjituri, vândute fără prăjituri;
c.3) componentele ambalajelor şi elementele auxiliare integrate în ambalaj sunt considerate ca parte din ambalajul în care sunt integrate. Elementele auxiliare agăţate direct de produs sau ataşate de acesta, care îndeplinesc funcţii de ambalaj, sunt considerate ambalaje dacă nu sunt parte integrantă a produsului şi dacă nu toate elementele lor sunt destinate a fi utilizate, consumate sau eliminate împreună cu produsul. Exemple ilustrative:
Constituie ambalaje: Etichetele agăţate direct de produs sau ataşate acestuia.
Constituie parte a unui ambalaj: peria de rimel care face parte din capacul recipientului; etichetele adezive ataşate unui alt articol de ambalaj; capsele metalice; manşoanele din plastic; dispozitivul de măsurare-dozare care face parte din sistemul de închidere a recipientului pentru detergenţi; râşniţele mecanice, integrate în recipiente fără posibilitate de reîncărcare, pline cu un anumit produs, de exemplu râşniţele de piper pline cu piper.
Nu constituie ambalaje: etichetele de identificare prin radiofrecvenţă (RF1D);
“Ambalaj de desfacere” – ambalaj care îndeplineşte criteriul c.2);
“Operatori economici” – referitor la ambalaje, înseamnă furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje şi produse ambalate, importatorii, comercianţii, distribuitorii, autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale;
“Deşeuri de ambalaje” – orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele definiţiei de deşeu, exclusiv deşeurile de producţie, din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată;
“Deşeuri de ambalaje generate” – cantitatea de ambalaje care devin deşeuri pe teritoriul naţional după ce acestea au fost utilizate pentru a conţine, a proteja, a livra şi a prezenta produse. Deşeurile de ambalaje generate nu includ reziduurile de orice fel, rezultate din producţia de ambalaje şi de materiale de ambalare sau din orice alt proces de producţie. Cantitatea de deşeuri de ambalaje generate într-un an se consideră a fi egală cu cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţa naţională în anul respectiv;
“Deşeuri de ambalaje reciclate” – cantitatea de deşeuri de ambalaje generate care este reciclată, indiferent dacă reciclarea se face în ţară, într-un stat membru al Uniunii Europene sau în afara Comunităţii Europene;
“Deşeuri de ambalaje valorificate” – cantitatea de deşeuri de ambalaje generate pe plan naţional care este valorificată, indiferent dacă valorificarea se face în ţară, într-un stat membru al Uniunii Europene sau în afara Comunităţii Europene;
“Deşeuri de ambalaje valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie” – cantitatea de deşeuri de ambalaje generate pe plan naţional care este valorificată sau incinerată în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, indiferent dacă valorificarea sau incinerarea în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie se face în ţară, într-un stat membru al Uniunii Europene ori în afara Comunităţii Europene;
“Gestionarea deşeurilor de ambalaj” – gestionarea deşeurilor, aşa cum este definită în Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, republicată. Deşeurile de ambalaje generate în alt stat, care sunt importate în vederea valorificării/reciclării, nu se consideră ca fiind deşeuri de ambalaje gestionate pentru îndeplinirea obiectivelor naţionale din prezenta lege;
“Obiectiv de reciclare” – cantitatea totală de deşeuri de ambalaje reciclate, raportată la cantitatea totală de deşeuri de ambalaje generate;
“Obiectiv de valorificare sau de incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie” – cantitatea totală de deşeuri de ambalaje valorificată sau incinerată în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, raportată la cantitatea totală de deşeuri de ambalaje generate;
“Prevenire” – reducerea cantităţii şi nocivităţii pentru mediu a materialelor şi substanţelor utilizate în ambalaje şi deşeuri de ambalaje, precum şi a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje în cadrul procesului de producţie, comercializare, distribuţie, utilizare şi eliminare, mai ales prin dezvoltarea de produse şi tehnologii curate;
“Reciclarea deşeurilor de ambalaje” – operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul iniţial sau pentru alte scopuri. Termenul include reciclarea organică, dar exclude recuperarea de energie;
“Reciclare organică” – tratarea aerobă (compostare) sau anaerobă (biometanizare), în condiţii controlate, utilizându-se microorganisme, a părţilor biodegradabile ale deşeurilor de ambalaje, care produc reziduuri organice stabilizate sau metan. Depozitarea în depozite nu poate fi considerată reciclare organică;
“Reutilizarea ambalajelor” – orice operaţie prin care un ambalaj care a fost conceput şi creat pentru a putea îndeplini în cursul ciclului său de viaţă un număr minim de rotaţii este reutilizat într-un scop identic celui pentru care a fost conceput, recurgându-se sau nu la produsele auxiliare existente pe piaţă, care permit reumplerea ambalajului însuşi; un asemenea ambalaj reutilizat va deveni deşeu de ambalaj atunci când nu va mai putea fi reutilizat;
“Sistem-depozit” – sistem prin care cumpărătorul, la achiziţionarea unui produs ambalat, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci când ambalajul este returnat;
“Valorificare” – orice operaţie aplicabilă deşeurilor de ambalaje, prevăzută în Anexa nr. 3 la Legea nr. 211/2011, republicată;
“Valorificarea energetică” – utilizarea deşeurilor de ambalaje combustibile ca mijloc de producere a energiei prin incinerarea directă, cu sau fără alte deşeuri, dar cu recuperare de căldură;
“Trasabilitate” – caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deşeu prin identificări înregistrate;
“Introducere pe piaţa naţională a unui produs” – înseamnă furnizarea, de către o persoană juridică cu sediul în România pentru prima oară, a unui produs pentru distribuţie, consum sau utilizare pe piaţa naţională în cursul unei activităţi comerciale, în schimbul unei plăţi sau gratuit. Produsele fabricate pentru un distribuitor sau importator care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs se consideră a fi introduse pe piaţa naţională de către acesta. În măsura în care legislaţia Uniunii Europene privind produsele respective prevede aceasta, în cazul produselor vândute direct utilizatorului final din România de un producător stabilit în alt stat membru al Uniunii Europene, introducerea pe piaţă se face de către acesta, dacă este înregistrat în România, respectiv de reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în România.
Care sunt tipurile de ambalaje introduse pe piaţa naţională?
Tipurile de ambalaj în funcție de material sunt:
• Ambalaje din materiale plastice: PET – polietilen tereftalat , HDPE – polietilenă de mare densitate, PVC – policlorură de vinil, LPDE – polietilenă de mică densitate, PP – polipropilenă, PS – polistiren
• Ambalaje din hârtie şi plăci fibrolemnoase: Carton ondulat, Carton neondulat, Hârtie
• Ambalaje metalice: Oţel , Aluminiu
• Ambalaje din lemn: Lemn, Plută
• Ambalaje textile: Bumbac, In
• Ambalaje din sticlă: Sticlă incoloră, Sticlă verde, Sticlă brună
• Ambalaje din materiale compozite – ambalaj confecţionat din materiale diferite care nu pot fi separate manual, niciunul dintre aceste materiale neavând o pondere semnificativă pentru a putea fi încadrat la acel tip de material. Ambalajul compozit se raportează corespunzător la materialul preponderent ca greutate. Exemple: Hârtie şi carton / diverse metale, Hârtie şi carton / plastic, Hârtie şi carton / aluminiu, Hârtie şi carton / tablă galvanizată, Hârtie şi carton / plastic/ aluminiu, Hârtie şi carton / plastic/ aluminiu/tablă galvanizată, plastic/ aluminiu,plastic / tablă galvanizată, plastic/ diverse metale, Sticlă / plastic, Sticlă / aluminiu, Sticlă / tablă galvanizată, Sticlă / diverse metale
Care sunt categoriile de ambalaje?
Categoriile de ambalaje sunt:
• “ Ambalaj primar”, sau ambalaj de vânzare, este ambalajul conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau pentru consumator în punctul de achizitie;
• “ Ambalaj secundar“, sau ambalaj grupat / supraambalaj, este ambalajul conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final, ori dacă serveşte numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; acesta poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului;
• “Ambalaj tertiar”, sau ambalaj de transport, este ambalajul conceput pentru a uşura manipularea şi transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate, în scopul prevenirii deteriorării în timpul manipulării sau al transportului. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene;
• “Ambalaj reutilizabil” este ambalajul refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare către consumator sau comerciant este asigurat de plata unei sume – sistem depozit, prin rechiziţionare sau în alt mod. Ambalajul reutilizabil se consideră introdus pe piaţă atunci când este făcut disponibil pentru prima oară, împreună cu produsul pe care este destinat să îl conţină, să îl protejeze, să îl manipuleze, să îl distribuie sau să îl prezinte. Ambalajul reutilizabil se consideră deşeu de ambalaj când se înlătură, la sfârşitul duratei utile de viaţă. Ambalajul reutilizabil nu se consideră deşeu de ambalaj atunci când este returnat pentru a fi refolosit. Ambalajul reutilizabil nu se consideră ambalaj introdus pe piaţă atunci când este refolosit pentru ambalarea unui produs şi făcut disponibil din nou. Cantitatea de deşeuri de ambalaje reutilizabile generate într-un an se consideră a fi egală cu cantitatea de ambalaje reutilizabile introduse pe piaţa naţională în anul respectiv;
Cine are responsabilitatea gestionării ambalajelor introduse pe piaţă – devenite deşeuri?
În România se aplică principiul răspunderii extinse a producătorului, așa cum este el definit în Legea 249/2015. Operatorii economici sunt responsabili să asigure gestionarea ambalajelor devenite deşeuri pe teritoriul naţional, după cum urmează:
a)operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepţia ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceştia le introduc pe piaţa naţională;
b)operatorii economici care supraambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţă;
c)operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deşeurile generate de respectivele ambalaje;
d)operatorii economici care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, sunt responsabili pentru respectivele ambalaje.
Cine este responsabil de transmiterea Declaratiilor către AFM?
Opearatorii economici ce introduc pe piata nationala produse ambalate au obligatia de a depune lunar la Administratia Fondului pentru Mediu, pana pe data de 25 ale lunii, o Declaratie pe proprie raspundere cuprinzand cantitatile de ambalaje introduse pe piata in luna precedenta si cantitatile de deseuri de ambalaje gestionate. Respectiva Declaratie contine si alte tipuri de obligatii care cad in sarcina agentilor economici (anvelope, taxa depozitare la groapa etc).
Care este termenul de trimitere a informaţiilor către AFM? Dar către ANPM?
Declaratiile lunare se depun la Administratia Fondului pentru Mediu pana pe data de 25 ale lunii pentru luna precedentă. Până la data de 25 februarie, clienţii care au transferat responsabilitatea indeplinirii obiectivelor de valorificare către CLEAN RECYCLE doar pentru o parte din cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţă sau o fracţiune din anul calendaristic precedent, trebuie să depună la ANPM locală evidenţa ambalajelor introduse pe piaţă si modalitatea de gestionare a deseurilor rezultate din aceste ambalaje în anul anterior.
Cum pot micşora cheltuielile cu deşeurile de ambalaje pe care le introduc pe piaţă?
Penalitatea pe care trebuie să o platesti anual către AFM pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie este de 2.000 RON pe tonă. Printr-un contract cu CLEAN RECYCLE beneficiezi de o reducere a acestor cheltuieli şi de o imbunatatire a raportarii datelor.
CLEAN RECYCLE ofera Bonificatie pentru ambalajele pe care le reciclez în cadrul firmei?
DA! Bonificatia oferita de CLEAN RECYCLE se referă la deseurile de ambalaje pe care operatorii economici le RECICLEAZĂ în nume propriu. Cantitatea pentru care oferim Bonificatie nu poate depasi 100% din cantitatea de ambalaj din categoria respectivă introdusă pe piaţă şi trebuie să provină de la ambalajele proprii.
